România deține rezerve strategice de 2 milioane de tone de țiței și produse petroliere, la care se adaugă un stoc comercial de 394 de mii de tone. Teoretic, aceste cantități, împreună cu producția internă, ar trebui să acopere consumul țării pentru mai mult de 90 de zile, chiar și în absența totală a importurilor. Cu toate acestea, la pompă, realitatea este diferită: prețul benzinei a trecut de 9 lei pe litru, iar motorina se apropie de pragul de 10 lei, deja atins în unele stații.
Cheia acestei aparente contradicții stă în dependența de o singură sursă majoră de import. Peste 50% din materia primă procesată de rafinăriile din România provine din țițeiul din Kazahstan. Orice întrerupere a acestui flux, cum s-a întâmplat recent, are un impact direct și rapid asupra costurilor carburanților și a întregului lanț logistic național. După reluarea livrărilor, pe piață a rămas o întrebare esențială: cât de rapid pot fi folosite rezervele strategice pentru a contracara un astfel de șoc?
Problema nu este volumul total al stocurilor, ci disponibilitatea lor reală în caz de criză. Potrivit unei analize Financiarul, există o discrepanță între suficiența contabilă a rezervelor și viteza cu care acestea pot ajunge efectiv în piață pentru a stabiliza oferta. Mecanismul operațional prin care aceste volume ar fi eliberate nu este detaliat public, ceea ce lasă loc de incertitudine. Astfel, cifra de peste 2 milioane de tone rămâne un indicator macroeconomic util, dar insuficient pentru a calma piețele și a evalua capacitatea de reacție imediată a statului.
Nici producția internă, deși inclusă în calculul celor 90 de zile de autonomie, nu reprezintă o soluție automată. Capacitatea reală a rafinăriilor de a procesa acest țiței pentru a compensa rapid un deficit de import nu este cunoscută în detaliu. Pentru companiile din transport, distribuție și industrie, exact acest interval de la decizie la disponibilitate contează cel mai mult în evaluarea riscurilor operaționale.
Miza este și una financiară și regională. O percepție a pieței că rezervele sunt doar pe hârtie poate duce la creșterea costurilor de transport, care se vor reflecta ulterior în prețurile tuturor bunurilor de consum. Aceasta pune presiune pe bugetele companiilor, care se confruntă cu marje de profit comprimate și cu necesitatea unui capital de lucru mai mare. În plus, rafinăriile din România sunt principalul furnizor de carburanți pentru Republica Moldova. O criză de aprovizionare la noi, cauzată de întreruperea livrărilor prin terminalul Novorossiisk, a amplificat șocul regional, accentuând o criză de motorină deja existentă peste Prut.
Pentru consumatori și mediul de afaceri, semnalul cel mai relevant de urmărit nu este doar anunțul reluării fluxului de țiței kazah, ci modul în care reacționează prețurile la pompă în perioada următoare. O scădere lentă a acestora ar sugera că piața continuă să ia în calcul un risc de aprovizionare, chiar și în prezența unor rezerve teoretic suficiente.
